Invizibilii

invizibili

 

Te-ai simțit vreodată invizibil? Fie că este vorba despre o situație în care te-ai aflat, un comportament, un gest. Dacă da, să știi că nu ești singur. De altfel, peste 80% dintre români spun că s-au simțit cel puțin o dată în viață discriminați.

Misiunea noastră este să susținem și să facilităm incluziunea financiară. Tocmai de aceea, oferim soluții de finanțare și acelor categorii de români care altfel ar putea fi excluși din ofertele altor instituții financiare. Însă știm că impactul nostru în comunitate este și trebuie să fie mai mare de atât. Astfel, simțim că avem atât responsabilitatea, cât și capacitatea de a contribui la creșterea conștientizării problemelor cu care se confruntă grupurile vulnerabile și invizibile din societatea românească. Milioane de români fac parte din grupuri vulnerabile social sau economic. Iar proiectul  ,,Invizibilii” nu este doar o constatare a acestui lucru, ci un demers prin care ne dorim să găsim soluții și să dăm o mână de ajutor.

Invizibilii sunt cei care, de multe ori, simt că sunt pierduți din vedere de societate. Am identificat prin acest demers 6 grupuri vulnerabile asupra cărora ne-am concentrat atenția: familiile monoparentale, angajații la negru, pensionarii, șomerii de peste 50 de ani, fermierii de subzistență și micii antreprenori – milioane de români care au nevoie de ajutor și care simt că nu reușesc să găsească soluții pentru problemele de zi cu zi.

Hai să-i descoperim împreună! Iar dacă vrei să afli și mai multe, găsești aici raportul complet.

 

fermieri subsidenta

mici antreprenori

familii monoparentale

muncitori la negru

someri

pensionari cu risc

Suntem aici pentru tine, oricând ai nevoie de ajutor
PROGRAM
luni-vineri:
8:00 - 20:00
sâmbătă
9:00 - 17:00
SUNĂ LA
021 275 75 75
(apel cu tarif normal)
021 9877
(apel cu tarif normal)
VREI SĂ FII SUNAT?

Completează formularul și vei fi
sunat în cel mai scurt timp posibil.

AI ÎNTREBĂRI?
Vezi pagina noastră cu
întrebari frecvente