Mai - Luna voluntariatului la Provident
Luna Mai este luna dedicată voluntariatului și incluziunii financiare la Provident! Ce înseamnă mai exact? Punem umărul la treabă în sprijinul comunităților din care facem parte.
Ȋn fapt, 2024 este al 7-lea an în care organizăm Luna voluntariatului și a incluziunii financiare. Cu această ocazie, angajații Provident au participat din nou cu inima deschisǎ la acțiuni prin care ne-am propus sǎ aducem puținǎ bucurie, în mod special unor persoane din grupuri vulnerabile, care nu de puține ori au simțit cǎ sunt pierdute din vedere de societate.
Hai să descoperim împreună câteva dintre acțiunile în care ne-am implicat noi şi gândeşte-te dacǎ nu cumva şi tu poți dedica o parte din timpul tău pentru a face o faptă bună, oricât de micǎ, pentru oamenii din comunitatea ta:
- Cursa ProviRun:
ProviRun este cursa noastră anuală caritabilă. Regula e simplă: pentru fiecare kilometru parcurs de angajații Provident din România, prin alergare, mers pe jos, pedalat sau înot, compania donează 20 de lei. Iar în acest an, la cursa care a avut loc în data de 11 mai, am parcurs 1.694 km. Toți banii obținuți merg către Fundația Motivation, care sprijină persoanele cu dizabilități motorii.
- Fotbal pentru schimbare:
Suntem iubitori de fotbal și ne dorim să facem și fapte bune. Așa că am decis să combinăm aceste activități pentru prima dată în 2024, prin participarea la un campionat de fotbal organizat de Asociația The Social Incubator. În acest fel, susținem tinerii din medii vulnerabile în drumul lor către un viitor mai bun. Echipele Provident s-au duelat în data de 18 mai cu echipele altor companii în acest scop, iar toate fondurile strânse vin în sprijinul tinerilor din medii vulnerabile, pentru integrarea lor în societate și pe piața muncii.
- Amenajarea taberei Motivation de la Văratec:
Tot pentru tinerii cu dizabilități motorii, ne-am propus să punem din nou umărul la treabă, participând la reabilitarea spațiilor centrului Motivation de la Văratec, județul Neamț.
- Activități cu copiii din centrul Motivation din Bragadiru:
Ne-am jucat și am realizat lucruri frumoase alături de copiii din centrul Fundației Motivation din Bragadiru, județul Ilfov: am susținut Olimpiada verii în data de 23 mai, unde am participat cu 10 voluntari. Alături de tinerii din centru am organizat mai multe jocuri pentru a socializa și pentru a ne distra.
Acestea sunt doar o parte dintre acțiunile noastre de voluntariat, care s-au desfǎşurat pe tot parcursul lunii mai. În plus, vom continua sa încercăm să îi sprijinim pe românii care simt de multe ori că sunt invizibili în societate.
Cine sunt Invizibilii?
Noi am identificat 6 grupuri vulnerabile punct de vedere social:
- Familiile monoparentale (cu un singur părinte)
- Muncitorii la negru
- Pensionarii aflați în risc de sărăcie și excluziune socială
- Șomerii de peste 50 de ani
- Fermierii de subzistență (care își lucrează pământul doar pentru a avea alimente pe parcursul anului)
- Micii antreprenori aflați în risc de sărăcie și excluziune socială
- Peste 120 de fermieri din 6 comunități vor primi sprijin pentru a-și valorifica mai bine produsele.
- Pentru că educația financiară trebuie să înceapă de la vârste mici, peste 120 de membri ai unor familii cu un singur părinte vor învăța cum să folosească mai bine banii, urmărind piesa de teatru “Mărunțilă și Bancnotilă”.
- Ne propunem să organizăm evenimente pentru peste 600 de persoane din familii monoparentale.
- În plus, dorim să ajutăm persoanele din grupuri vulnerabile să obțină certificări de calificare profesională, astfel încât să își găsească mai ușor un loc de muncă.
Citește și articolele:
Suntem aici pentru tine, oricând ai nevoie de ajutor
8:00 - 20:00
9:00 - 17:00
Completează formularul și vei fi
sunat în cel mai scurt timp posibil.