Informaţii utile despre credite nebancare / IFN pentru restanţieri

Știm că împreună rezolvăm mai ușor, fie că este vorba despre planurile tale, fie că te afli într-un moment sensibil și ai dificultăți la plata ratelor.

Așadar, iată ce trebuie să știi și ce poți face dacă te afli în situația de a acumula restanțe la împrumutul tău:

 

Credit IFN pentru restanţieri – Ce se întâmplă dacă acumulezi restanţe

Dacă acumulezi restanțe mai mari de 30 de zile de întârziere la plata ratelor, această informație va fi transmisă către Biroul de Credit, așa cum este menționat și în contractul de credit. Acest lucru este valabil pentru toate instituțiile financiare care colaborează cu Biroul de Credit. Achitarea sumelor restante integral sau parțial nu atrage după sine ștergerea istoricului negativ, însă în urma plății efectuate, datele vor fi actualizate și în baza de date a Biroului de Credite. De asemenea, în cazul în care cuantumul sumelor datorate în baza contractelor de credit încheiate cu Provident şi aflate în derulare este mai mare sau egal cu 20.000 de lei, Provident va raporta la Centrala Riscului de Credit informaţii cu privire la situaţia creditelor clientului, inclusiv cu privire la eventualele sume restante acumulate ca urmare a întârzierilor la plata ratelor.

În cazul în care înregistrezi restanțe în mod repetat, îți poți pierde dreptul de a achita creditul în rate, datoria ta devenind exigibilă și plătibilă imediat (creditul este declarat scadent anticipat), riscând ulterior cesionarea împrumutului contractat către o firmă specializată în recuperarea creanțelor şi declanşarea procedurilor de executare silită pentru recuperarea sumelor restante.

De aceea, este important să păstrezi un comportament de plată corect, conform contractului de credit, întrucât un istoric negativ de creditare poate afecta viitoarele solicitări de credite.

 

Credite nebancare pentru restanţieri – Ce poţi face dacă ai restanţe

Dacă înregistrezi restanțe la plata ratelor sau dacă întâmpini dificultăți în respectarea condițiilor contractuale, ne poți suna la 021 275 75 75 sau poți lua legătura direct cu reprezentatul de vânzări pentru a găsi împreună o soluție privind plata ratelor și revenirea la un ritm de plată normal. Programul nostru de relații cu clienții este de luni până vineri între orele 08:00 și 20:00, iar sâmbăta între 09:00 și 17:00.

Orice plată efectuată la timp contribuie la construirea unui istoric de creditare pozitiv și, astfel, poți avea acces mult mai ușor la un credit IFN sau la un împrumut bancar.

 

Suspendarea ratelor în cazul creditelor nebancare pentru restanţieri

Payment freeze sau suspendarea plăţii ratelor este o soluție cu care Provident vine în sprijinul clienților care întâmpină dificultăți financiare din cauza pierderii veniturilor sau diminuării acestora cu mai mult de 50%.

Înțelegem că, de cele mai multe ori, neachitarea ratelor poate fi generată de situații neprevăzute, în afara controlului clientului și nu din rea-voință. Astfel, dacă te afli în situația în care venitul tău a fost redus substanțial, ne poți suna la 021 275 75 75 sau ia legătura direct cu reprezentatul de vânzări pentru a verifica dacă ești eligibil pentru suspendarea temporară a ratelor. În cazul în care eşti eligibil pentru această soluție, poți opta pentru a suspenda plata ratelor pentru o perioadă de maximum 13 săptămâni la împrumuturile săptămânale sau până la 3 luni pentru împrumuturile lunare.

Dacă întâmpini dezechilibre financiare de mai multe ori pe perioada împrumutului, poți apela la suspendarea ratelor de maximum 2 ori, însă numărul maxim de rate suspendate pe toată perioada contractuală să nu depășească  13 rate săptămânale sau 3 rate lunare.

 

Credite nebancare / IFN pentru restanţieri (clienţi cu dificultăţi la rambursarea ratelor)

Provident vine în sprijinul clienților care întâmpină dificultăți la plata ratelor (restanțieri) cu o ofertă de credit IFN de refinanțare cuprinsă între sume de la 500 la 20.000 de lei, cu rate fixe săptămânale sau lunare, pentru care se aplică toate celelalte beneficii ale unui împrumut Provident.

Ne poți suna la 021 275 75 75 (apel cu tarif normal) de luni pâna vineri, între 08.00 şi 20:00 sau sâmbată între 09:00 şi 17:00, pentru a vedea dacă ești eligibil pentru o refinanțare.

La Provident, acordarea unui împrumut se face în urma  unei evaluări atente, care ține cont atât de istoricul de creditare, cât și de veniturile actuale. Așadar, atât un client Provident care are dificultăți în rambursarea ratelor în cuantumul lor actual, cât și un client al unei alte instituții financiare nebancare, va trece prin același proces pentru acordarea unui credit de refinanțare.

Ce pot să fac dacă rămân fără loc de muncă și nu mai pot plăti ratele?

Dacă ai dificultăți financiare din cauza pierderii sau diminuării veniturilor cu mai mult de 50%, poți folosi soluția de suspendare a plății ratelor. De-a lungul unei perioade contractuale, această opțiune poate fi acordată o singură dată pentru amânarea a 13 rate săptămânale sau 3 rate lunare consecutive.

Dacă întârzii cu plata unei rate, voi plăti penalități?

Înțelegem când, uneori, clienții noștri au dificultăți în plata la timp a ratelor și penalitățile nu sunt o sursă de profit pentru noi. Orice restanță care depășește 30 de zile va fi raportată la Biroul De Credit, iar un istoric negativ poate fi o barieră pentru a mai lua alte credite ulterior. Acumularea unor restanțe în mod repetat poate atrage suspendarea dreptului de a plăti în rate, ceea ce înseamnă că toată suma rămasă trebuie plătită într-o singură tranșă, către o firmă specializată în recuperarea datoriilor.

Ce să fac dacă nu am bani să plătesc o rată la scadență?

Dacă ești în această situație, ia legătura urgent cu consultantul cu care ai discutat pentru a obține creditul, în vederea obținerii unei amânări. Este important să reții însă că întârzierea plății cu mai mult de 30 de zile va fi raportată la Biroul de Credite.

Suntem aici pentru tine, oricând ai nevoie de ajutor
PROGRAM
luni-vineri:
8:00 - 20:00
sâmbătă
9:00 - 17:00
SUNĂ LA
021 275 75 75
(apel cu tarif normal)
021 9877
(apel cu tarif normal)
VREI SĂ FII SUNAT?

Completează formularul și vei fi
sunat în cel mai scurt timp posibil.

AI ÎNTREBĂRI?
Vezi pagina noastră cu
întrebari frecvente